Le contenu de cette page nécessite une version plus récente d’Adobe Flash Player.

Obtenir le lecteur Adobe Flash

Uneori, mai exact, de foarte multe ori, libertatea are un conținut condiționat, deopotrivă, de libertatea celorlalți, de resursa care o generează și de suportul care o susține și o întreține. Pe acest suport ne ancorăm mereu cam tot ce avem și ce putem: viața, ideea, gândul și speranța. Pentru că așa trebuie și pentru că așa vrem. Ancorarea este un act voluntar. A ancora înseamnă a opta pentru a rămâne. Pentru un timp sau, poate, doar pentru o veșnicie. Ancorarea înseamnă agățare de o rămânere. Cum veșnicia nu are limite, înseamnă ca ancorarea n-ar trebui să aibă sens. Nu te poți ancore pe nelimite. Sau poate că poți. Dacă vrei. Te poți ancora și pe mișcare, nu numai pe rămânere. Sau pe rămânere în mișcare. Așa cum te ancorezi pe un drum. Inclusiv pe cel spre și dinspre nicăieri. Dar acest lucru este mai puțin important. Tocmai de aceea, uneori, ancorele sunt aruncate pe singurele identități care contează: cipa și monada. Dar clipa trece, iar monada nu există decât ca formă pură, ca formă fără fond, iar astfel de forme n-au nici conținut, nici dimensiuni. N-au nimic. Sunt doar un alt mod de a percepe și înțelege nimicul. De aceea, de cele mai multe ori, aruncăm ancorele pe pietre sfărâmate demult, pe iluzii, pe speranțe, pe visuri, pe nimic sau, și mai rău, pe nori. Dar și norii sunt trecători. De aceea, singura certitudine în ancorarea acestei aeronave sau hidronave pe imensul cu orizonturi neliniștite este nemărginirea. Trăim, deci, în acest univers singular și nemărginit din care contează doar cunoașterea necunoscutului. Și consemnarea lui prin gând, prin cuvânt, prin simbol.

Copyright © Toate drepturile rezervate autorului

Vizitatori: tumblr counter